PNL a depus o nouă moțiune simplă împotriva lui Tudorel Toader: „Greșeala este omenească, dar a persista în greșeală este diabolic VIDEO

PNL a depus o nouă moțiune simplă împotriva lui Tudorel Toader: „Greșeala este omenească, dar a persista în greșeală este diabolic VIDEO
Publicat: 27/03/2019, 13:48
Actualizat: 12/04/2019, 15:17

Liberalii arată în textul moțiunii depuse miercuri la Senat că „imixtiunea în înfăpuirea justiției” se realizează doar prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești.

„Greșeala este omenească, dar a persista în greșeală este diabolic. Iată de ce grupul parlamentar al PNL vă solicită încetarea de urgență a imixtiunii în înfăptuirea justiției, care, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituția României, republicată, se realizează doar prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești”, potrivit moțiunii.

Ei îl mai acuză pe ministrul Justiției că ministerul său nu a soluționat problem asupraaglomerăriii din penitenciare.

„Mai mult de atât, domnule ministru, v-ați abătut și de la dispozițiile instituțiilor europene. Vă reamintim că România a fost condamnată la CEDO în aproximativ 800 de cauze, urmare a condițiilor din penitenciare. Domnule ministru, v-ați asumat un calendar de măsuri în acest sens (CALENDARUL DE MĂSURI 2018-2024 pentru soluționarea supraaglomerării carcerale și a condițiilor de detenție, în executarea Hotărârii-pilot Rezmives și alții împotriva României, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului la 25 aprilie 2017), pe care bineînțeles că l-ați încălcat, având în vedere că nu ați soluționat problema supraaglomerării. Mai mult decât atât, prin această conduită contrară dispozițiilor instituțiilor europene, ați expus România la riscul unor consecințe de natură pecuniară, dar și pe cetățenii acesteia, urmare a eliberării înainte de termen a condamnaților, condamnați care au recidivat și au săvârșit fapte penale cu o gravitate ridicată. Ca unică soluție la suprapopulare, ați garantat pentru modificările aduse în Camera Deputaților formei inițiale a legii privind recursul compensatoriu, făcându-vă implicit vinovat, alături de PSD-ALDE, pentru eliberarea a peste 12.000 de condamnați, dintre care au recidivat deja peste 600”, potrivit sursei citate.

Inițiatorii mai susțin că România va fi din nou criticată de Comisia de la Veneția, care va emite, pe 19 iunie 2019, un punct de vedere cu privire la modificările aduse legilor justiției prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 7/2019.

„De asemenea, nicăieri în acest raport nu am văzut scris ce era mai important: că, timp de doi ani, pentru că PSD își dorește articole de lege prin care să își asigure controlul asupra justiției, i-ați fost părtaș. Sunteți la fel de vinovat ca și PSD că România ultimilor doi ani a căpătat vizibilitate în spațiul european, și nu numai, doar pentru lupta aprigă care se dă între cei care țintesc subjugarea justiției și tabăra celor care își doresc o justiție corectă, dreaptă, imparțială și independentă. Nu aveți ce aduce în apărarea dumneavoastră, pentru că faptele există. Ne referim la cele mai recente «inovații» și sunt mai mult decât suficiente pentru a ilustra vinovăția dumneavoastră: OUG privind unele măsuri temporare referitoare la concursul de admitere la INM, formarea judecătorilor și procurorilor, examenul de absolvire a INM, dar și pentru modificarea legii 303 privind Statutul magistraților, a legii 304 privind organizarea judiciară și a legii 317 privind CSM, ați permis modificări abuzive și absurde la legile justiției și la Coduri, s-a ratat ridicarea MCV de către Comisia Europeană, acceptarea unui buget pentru Ministerul Justiției mult prea mic pentru a asigura progresul sistemului judiciar”, conform sursei menționate.

Camera Deputaților a respins, pe 20 martie, moțiunea simplă prin care partidele de Opoziție cereau abrogarea OUG 7 privind modificarea legilor justiției și demisia ministrului Justiției, Tudorel Toader, cu 126 de voturi „pentru”, 148 „împotrivă” și două abțineri.

Moțiunea simplă prin care partidele de Opoziție cereau demisia ministrului Justiției, Tudorel Toader, a fost dezbătută pe 5 martie, în aceeași zi în care Guvernul a adoptat proiectul pentru modificarea OUG 7 pe legile justiției, în ciuda avizului consultativ negativ al CSM.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Rusia ATACĂ România?! Putin nu mai blufează: România este o țintă militară
Medicament retras de urgență din farmacii. Poate provoca efecte secundare grave
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Noor Inayat Khan, prințesa spioană. A strigat „Libertate” înainte să fie împușcată în cap de...